Pagina principală Știri
Secretarul DRBE pentru relații interreligioase a p…

Secretarul DRBE pentru relații interreligioase a participat la întrunirea „Religie și pace”

Serviciul de comunicare al DRBE, 27.10.2022. În data de 26 octombrie 2022, în Sala Sinoadelor de la Catedrala Hristos Mântuitorul, a avut loc deschiderea celei de-a VIII-a întruniri internaționale de la Moscova, intitulată „Religie și pace”. Anul acesta întâlnirea este dedicată subiectului „Slujirea socială în drumul spre pace”. Moderatorul ședinței plenare a fost domnul A. Cerkezov, președintele Uniunii pentru asistență în păstrarea valorilor spirituale tradiționale „Lumea creștină” și directorul Centrului pentru prevenirea Extremismului și Comportamentului Deviant în Mediul Tineretului al direcției pentru dezvoltarea asociațiilor studențești (Departamentul Politcii pentru Tineret din cadrul Universității Naționale de Cercetare Nucleară MEPhI).

Preotul Dimitrie Safonov, secretarul DRBE pentru relații interreligioase și secretar executiv al Consiliului Interreligios din Rusia, i-a salutat pe participanții la întrunire în numele Mitropolitului Antonie de Volokolamsk, președintele DRBE. În discursul său, părintele a prezentat analiza teologică a atitudinii Bisericii Ortodoxe Ruse față de problema războiului și a păcii și s-a referit la istoria slujirii pacificatoare a Bisericii.

La deschiderea evenimentului au luat cuvântul domnul A. Tretiakov, consilierul Consiliului prezidenţial Rus pentru Politici Interne, domnul V. Suchkov, șeful Departamentului pentru Politică Națională și Relații Interregionale din orașul Moscova, și domnul E. Boldârev, directorul adjunct al Departamentului pentru Politică Informațională și Siguranță Complexă din cadrul Ministerului Rus al Științei și Învățământului Superior.

O atenție specială în cadrul întâlnirii a fost acordată discursurilor reprezentanților Siriei, printre care au fost: Mitropolitul Efrem de Alep și Alexandretta (Biserica Ortodoxă a Antiohiei), Thimotheos Matta Al Khoury, Arhiepiscop de Homs, Hama şi Environs (Biserica siro-iacobită), domnul Hilal Raymon, membru al Parlamentului Republicii Arabe Siriene și președintele Consiliului de Administrație al Asociației de Protezare, și domnul Mohammed-Amer Al Mardini, membru al Consiliului de Administrație al Fundației „Amal ”pentru persoane cu dizabilități. Mulți reprezentanți ai comunităților creștine din Siria au venit la Moscova pentru a participa la întrunire cu ajutorul Uniunii „Lumea creștină”.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului a fost reprezentată la întâlnire de Arhimandritul Meletie Basal, starețul Mănăstirii Sfânta Ana (Sfinții Ioachim și Ana) de la locul de naștere al Maicii Domnului, din cetatea veche a Ierusalimului. Arhiepiscopul Teodosie de Sevastia a transmis un mesaj video participanților la întâlnire.

Protoiereul Mihail Potokin, președintele Departamentului de asistență socială al orașului Moscova, a citit cuvântul de bun venit din partea Episcopului Pantelimon de Vereya, președintele Departamentului Sinodal pentru asistență socială și caritate bisericească. Mesajul conducătorului eparhiei Rusiei și al Noului Nahicevan, din cadrul Bisericii Apostolice Armene, a fost citit de diaconul Mikael Parsadanian, șeful serviciului juridic al eparhiei. D. Mustafin, șeful adjunct al Adunării Spirituale a Musulmanilor din Rusia (ASMR), a citit mesajul conducătorului ASMR, A. Krganov. Un mare interes a stârnit discursul domnului A. Maslov, directorul Institutului Țărilor din Asia și Africa de la Universitatea de Stat din Moscova, intitulat „Noi cercetări despre religiile din Asia și probleme de identitate socială”.

La încheierea ceremoniei de deschidere a fost semnat un acord între Uniunea pentru asistență în păstrarea valorilor spirituale tradiționale „Lumea creștină” și Fundația de Caritate „RUSSAR”.

La întrunire, care se va încheia pe 28 octombrie, participă reprezentanți ai organizațiilor sociale din Rusia și alte țări.

În prima zi a evenimentului a avut loc o discuție tematică intitulată „Diplomația socială și dialogul intercultural”, moderată de domnul P. Kostâlev, consilierul Departamentului Consiliului prezidenţial Rus pentru Politici Interne. Preotul Dimitrie Safonov, în raportul său intitulat „Probleme actuale ale dialogului interreligios purtat de Biserica Ortodoxă Rusă”, a oferit o privire de ansamblu asupra direcțiilor principale ale acestei lucrări. El a prezentat în detaliu dialogul cu comunitățile islamice, în special cu Organizația pentru Cultură și Relații Islamice a Iranului, Universitatea Al-Azhar etc. Părintele a vorbit și despre ultimele întâlniri ale Sanctității Sale Patriarhul Chiril și Mitropolitul Antonie de Volokolamsk, președintele DRBE, cu reprezentanți ai lumii islamice, evidențiind tendințe și perspective în dezvoltarea dialogului interreligios.

Acțiune:
Condoleanțe din partea Preafericitului Părinte Patriarh Chiril adresate în legătură cu uciderea locuitorilor mănăstirii Sfântului Abo cel Mare din Etiopia

24.02.2024

A avut loc o întâlnire între Preafericitul Patriarh Chiril și Igor Dodon

20.02.2024

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril l-a felicitat pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Tihon al Întregii Americi și al Canadei cu ocazia aniversării întronării sale

27.01.2024

Mesajul de felicitare a Preafericitului Părinte Patriarh Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Georgiene cu ocazia zilei de pomenire a Sfintei Nina cea întocmai cu Apostolii

27.01.2024

Mesajul de felicitare al Preafericitul Patriarh Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Sârbe în ziua de pomenire a Sfântului Sava

27.01.2024

A avut loc o întâlnire extinsă a Grupului de lucru privind interacțiunea dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei

26.01.2024

Preafericitul Patriarh Chiril l-a felicitat pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Sava al Varșoviei cu ziua de prăznuire a patronului său ceresc

25.01.2024

Liturghia patriarhală de la Catedrala Mântuitorului Hristos a precedat deschiderea celui de-al XXXII-lea Simpozion Internațional de Crăciun

24.01.2024

Pastorală la Nașterea Domnului a Sanctității Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril

06.01.2024

Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri pe tema relațiilor externe bisericești

27.12.2023

Sinodul a luat act de raportul președintelui DREB privind înscăunarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Autonome Japoneze

27.12.2023

Sinodul a subliniat importanța dezvoltării relațiilor de prietenie dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Asiriană a Orientului

27.12.2023

Sfântul Sinod a remarcat cu satisfacție nivelul ridicat al relațiilor interreligioase din Rusia

27.12.2023

Preafericitul Patriarh Chiril a prezidat ultima ședință a Sfântului Sinod din 2023

27.12.2023

A avut loc o ședință comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse

26.12.2023

A avut loc o întâlnire între președintele DREB și reprezentanții Bisericii Indiei responsabili de relațiile cu Biserica Rusă

25.02.2024

A avut loc o întâlnire între Președintele DREB și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Antiohiene

30.01.2024

Președintele DREB a coslujit cu Patriarhul Antiohiei la Metocul Bisericii Ruse din Damasc

28.01.2024

A început vizita de lucru a mitropolitului Antonie de Volokolamsk în Siria

27.01.2024

A avut loc o întâlnire extinsă a Grupului de lucru privind interacțiunea dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei

26.01.2024

Liturghia patriarhală de la Catedrala Mântuitorului Hristos a precedat deschiderea celui de-al XXXII-lea Simpozion Internațional de Crăciun

24.01.2024

Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri pe tema relațiilor externe bisericești

27.12.2023

Sinodul a luat act de raportul președintelui DREB privind înscăunarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Autonome Japoneze

27.12.2023

Sinodul a subliniat importanța dezvoltării relațiilor de prietenie dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Asiriană a Orientului

27.12.2023

Preafericitul Patriarh Chiril a prezidat ultima ședință a Sfântului Sinod din 2023

27.12.2023

A avut loc o ședință comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse

26.12.2023

Preafericitul Patriarh Chiril a prezidat o ședință comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Suprem Bisericesc

26.12.2023

Președintele DREB a participat la prezentarea unui proiect de Crăciun la Ministerul de Externe al Rusiei

24.12.2023

Președintele DREB a participat la Adunarea Generală a Comisiei Federației Ruse pentru UNESCO

22.12.2023

Președintele DREB s-a întâlnit cu ambasadorul Republicii Coreea în Federația Rusă

15.12.2023

Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب