Pagina principală Știri
Mitropolitul Leonid de Klin: Nu vom încălca n…

Mitropolitul Leonid de Klin: Nu vom încălca normele și tradițiile locale ale parohiilor africane

În data de 29 decembrie 2021, la întrunirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, s-a decis înființarea Exarhatului Patriarhal al Africii. Exarh Patriarhal a fost numit Mitropolitul Leonid Gorbaciov, căruia i-a fost atribuit titlul de „mitropolit de Klin”. Într-un interviu acordat doamnei Elena Verevkina, corespondent al Agenției „Interfax-Religie”, arhiereul a relatat cum și cu ai cui bani se vor dezvolta noile parohii, dacă sunt posibile manifestări ale rasismului în Biserica Rusă și dacă ne putem aștepta la noi doritori pentru a se alătura Patriarhiei Moscovei, în viitorul apropiat.

- În legătură cu includerea unei părți a parohiilor africane în Biserica Ortodoxă Rusă, apar o serie de întrebări complet noi. Cum credeți, se va confrunta Biserica noastră cu anumite provocări noi – de exemplu, cu cerințe de a-i înfățișa pe Apostoli sau pe Domnul cu ten închis, așa cum se întâmplă în unele Biserici protestante? Poate apărea o problemă de rasism în Biserică? Care este, în general, atitudinea Înaltpreasfinției Voastre față de mișcarea Black Lives Matter, poate cuprinde aceasta și Biserica?

- Mereu spunem că în Biserică „nu mai este elin şi iudeu” (Coloseni 3, 11), de aceea o anumită imagine asociată simbolurilor naţionale nu prevalează în tradiţiile ortodoxe. În Biserica Ortodoxă, rasismul nu poate apărea dacă nu există temelia etnofiletică pentru el. Totul depinde întotdeauna de oamenii care își conduc turma către mântuire.

În ceea ce privește problema mișcării BLM, voi sublinia încă o dată că în Ortodoxie mântuirea este posibilă pentru credincioși indiferent de culoarea pielii, naționalitate sau apartenența lingvistică, pentru toți cei care încearcă să nu se abată de la poruncile lui Dumnezeu și canoanele Bisericii.

- Vor fi înființate seminarii în Africa pentru pregătirea și formarea preoților ortodocși?

- Astăzi abia începem să ne punem în aplicare planurile. Fără îndoială, problema educației este una dintre prioritățile de frunte. Știm cum să o rezolvăm. Există școli teologice foarte bune, pentru învățarea și pregătirea studenților. Totuși, dacă va fi necesar, nu este exclus să înființăm o serie de instituţii de învăţământ pe continentul african.

- În învățământul post-sovietic, în special cel din seminarii, situația cu limbile a fost întotdeauna destul de tensionată, iar aici avem de-a face cu limbile africane. Cine va pregăti personalul pentru a lucra în Africa?

- În Rusia există un număr suficient de instituții de învățământ superior care pot pregăti specialiști cu competențe lingvistice. În plus, în țările africane se vorbesc engleza, franceza, swahili și dialecte locale. Astăzi nu există vreo problemă acută de limbaj. Comunicăm în limbile menționate. Există publicații tipărite, literatură religioasă, rânduiala Sfintei Liturghii și textele necesare cultului în diferite limbi ale continentului. Activitățile de traducere vor fi efectuate după cum va fi necesar. Problema formării specialiștilor este analizată de noi într-un spectru larg.

- Există în Biserica Rusă oameni – sponsori sau arhierei, care sunt gata să acorde sprijin financiar acestor parohii africane? Firește, cea mai mare parte din ele sunt comunități foarte sărace, care necesită sprijin financiar. Cine le va finanța?

- Într-adevăr, în Biserica Rusă există binefăcători care contribuie la numeroase direcții ale slujirii ei și, nefiind indiferenți față de soarta Ortodoxiei Universale, din generozitatea lor sunt gata să susțină misiunea noastră în Africa. Le suntem recunoscători pentru faptul că înțeleg că acum Biserica Rusă devine păstrătoarea Ortodoxiei, nepermiţând să fie încălcate sfintele canoane în favoarea anumitor decizii politice.

- Care sunt următorii pași pe care Biserica Rusă vrea să-i întreprindă în legătură cu dezvoltarea acestor noi parohii?

- Au trecut doar două săptămâni de la decizia istorică a Sfântului Sinod, așa că este prea devreme să vorbim despre pașii care se fac. Am sperat până în ultimul moment că cei de la conducerea Bisericii Ortodoxe a Alexandriei vor înțelege întreaga tragedie a demersului său și vor lua singura decizie corectă, refuzând să susțină schisma. Nu ne-am pregătit pentru nimic din timp, dar, credeți-mă, acest lucru nu ne va pune piedici. Acum lucrăm la un program la scară largă nu doar pentru dezvoltarea parohiilor, ci și pentru a asigura prezența deplină a Bisericii Ortodoxe Ruse pe continent, care include componente liturgice, educaționale, sociale și umanitare.

- Cât de mult diferă cursul vieții liturgice și pastorale din aceste parohii, de rânduiala tradițională din parohiile Bisericii noastre?

- Fiecare comunitate are propriile sale caracteristici. Ortodoxia este unică prin faptul că nu elimină, nu nivelează tradițiile și cultura naționale – ea unește totul și pe toți în Hristos. Am vorbit despre aceasta de mai multe ori, îndeplinindu-mi ascultarea atât în străinătate, cât și în Rusia. Nu vom încălca normele și tradițiile locale. Ortodoxia s-a remarcat întotdeauna prin răbdare și dragoste. Prin urmare, dimpotrivă, vom sprijini și proteja individualitatea fiecărei comunități de pe continent, dacă particularitățile acesteia nu contrazic învățătura Bisericii. Aceste tradiții nu vor afecta rânduiala liturgică.

- Nu credeți că includerea parohiilor africane va deschide o mișcare de aderare la Biserica Rusă în alte Biserici, care au recunoscut Biserica necanonică din Ucraina („Biserica Ortodoxă din Ucraina”), mai exact în cea a Ciprului și a Greciei?

- Am spus-o înainte și vom repeta: Biserica Ortodoxă Rusă nu are în vedere expansiunea. Patriarhul Constantinopolului a comis o crimă canonică prin intrarea în comuniune bisericească cu schismaticii. O serie de Biserici Ortodoxe au susținut această decizie ilegală și au slujit împreună cu persoane care nu au o hirotonie canonică, adică legală, care nu sunt clerici.

Știm că, potrivit învățăturii Bisericii „cel care intră în comuniune cu schismaticii, însuși devine schismatic”. Am apărat și vom continua să apărăm creștinii ortodocși care refuză să fie asociați cu schisma.
Acțiune:
Patriarhul Chiril: Păstoriții noștri se află atât în Rusia, cât și în Ucraina și ne rugăm fierbinte pentru restabilirea păcii

18.05.2022

Precizările serviciului de comunicare al DRBE cu privire la interviul acordat de Papa Francisc publicației italiene Corriere della sera

04.05.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a avut o conversație cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe

27.04.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Vecernia de Paști la Catedrala Hristos Mântuitorul

24.04.2022

Pastorala de Învierea Domnului Patriarhul Moscovei și întregii Rusii KIRILL Arhipăstorilor, păstorilor, diaconilor, cinului monahal și drept măritorilor fii și fiice ai Bisericii Ortodoxe Ruse

23.04.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat lucrările ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

24.03.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat întrunirea Consiliului Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse

18.03.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a avut o conversație cu Justin Welby, arhiepiscop de Canterbury

16.03.2022

Sanctitatea Sa Chiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, a discutat cu Papa Francisc al Romei

16.03.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a trimis o scrisoare Secretarului General interimar al CMB în legătură cu evenimentele din Ucraina

10.03.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a ținut o ședință cu conducerea mai multor instituții bisericești

10.03.2022

Răspunsul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafericitului Părinte Patriarh Teodor al Alexandriei

05.03.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Kiril s-a întâlnit cu ambasadorul Chinei în Rusia

03.03.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril i-a îndemnat pe credincioși să se roage pacea și unitatea Bisericii

27.02.2022

Apelul Patriarhului Chiril către ierarhii, clerul, monahii și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ruse

24.02.2022

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a vizitat Exarhatul Patriarhiei Ierusalimului din Cipru

13.05.2022

Mitorpolitul Ilarion de Volokolamsk s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului

12.05.2022

O delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse participă la Pre-Adunarea Ortodoxă a Consiliului Mondial al Bisericilor

10.05.2022

Mitropolitul Ilarion a vorbit despre lucrarea desfășurată de Biserică în condițiile confruntării politice din Ucraina

09.05.2022

Mitropolitul Ilarion: impunerea de sancțiuni nu va afecta viața Bisericii Ortodoxe Ruse

09.05.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a avut o conversație cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe

27.04.2022

În Joia Mare, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a săvârșit Vecernia și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

21.04.2022

Întâlnirea președintelui DRBE cu ambasadorul Germaniei în Rusia

13.04.2022

Președintele DRBE s-a întâlnit cu ambasadorul Marii Britanii

11.04.2022

Întâlnirea Mitropolitului Ilarion cu ambasadorul Ciprului în Rusia

11.04.2022

Președintele DRBE s-a întâlnit cu șeful departamentului din Moscova al Centrului pentru Dialog Umanitar

11.04.2022

Mitropolitul Ilarion: Domnul nu a căutat puterea pământească, ci inima omului

10.04.2022

Întâlnirea președintelui DRBE cu ambasadorul Franței în Rusia

06.04.2022

Președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe s-a întâlnit cu ambasadorul UE la Moscova

06.04.2022

Mitropolitul Ilarion: este important ca reprezentanții celor mai mari Biserici creștine să comunice între ei în acest moment critic

28.03.2022

Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب