Pagina principală Știri
Mitropolitul Ilarion: Domnul ne îndeamnă să-l iubi…

Mitropolitul Ilarion: Domnul ne îndeamnă să-l iubim pe aproapele

În data de 5 decembrie 2021, în Duminica a XXIV-a după Rusalii, preşedintele Departamentului pentru Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica închinată icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți” din Moscova, de pe strada Bolshaya Ordynka.

Împreună cu arhipăstorul au slujit reprezentantul Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei de pe lângă Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Arhimandritul Serafim Șemiatovsky, și clericii bisericii.

La ectenia întreită, au fost înălțate cereri pentru încetarea răspândirii infecției de coronavirus.

După acest moment, Mitropolitul Ilarion a citit rugăciunea rânduită pentru vreme de epidemie.

În timpul slujbei, au fost rostite și rugăciuni de pomenire pentru Sanctitatea Sa Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii. Pe 5 decembrie 2021 s-au împlinit 13 ani de la adormirea sa.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Ilarion a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură.

„În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh!

În pericopa evanghelică care s-a citit astăzi, am auzit pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – un om care a cules multă roadă și nu știa unde să depoziteze grâul. „Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Luca 12, 18-19), a exclamat bogatul. „Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20).

Această pildă nu este doar despre bogăția materială, ci, în primul rând, despre modul în care o persoană se raportează la propria sa viață și la ceilalți oameni. Bunăstarea unei persoane depinde în mare măsură de diferite circumstanțe: de talanții, abilitățile, posibilitățile sale, de cine au fost strămoșii săi, ce a moștenit de la ei și de modul în care s-au aranjat împrejurările. Dar, Dumnezeu nu judecă după ceea ce a primit o persoană, ci după ceea ce a dat, căci Domnul ne cheamă să-l iubim pe aproapele, să-i slujim, să-i oferim bunurile noastre materiale, inima și timpul nostru.

Dacă un om trăiește pentru alții, atunci Domnul Însuși are grijă de el. Iar dacă se gândește numai la sine și are intenția doar să mănânce, să bea și să se veselească, adesea astfel de oameni sunt loviți de moarte sau de o plată neașteptată pentru păcate. Tot ce adună aceștia, se risipește.

În zilele noastre, mulți oameni își păstrează banii în bănci. Omul acumulează bani, îi numără, în fiecare zi se bucură cum cresc fondurile din conturile lui, dar apoi se întâmplă ca banca în care și-a ținut banii să fie restructurată, sau chiar să falimenteze. Atunci, toți banii pe care i-a acumulat se pierd. Se prăbușesc ca un castel de cărți și omul acesta nu mai rămâne cu nimic.

Oamenii inteligenți sfătuiesc să-ți păstrezi banii în bănci diferite și în diferite valute. Acest lucru, desigur, reduce riscurile, dar dacă Domnul va îngădui să vină o boală asupra omului sau să îl ajungă moartea, atunci, în orice valută și-ar ține banii, în orice bănci i-ar plasa, oricum tot nu-l va mai ajuta.

Cu siguranță unii dintre dumneavoastră ați vizionat filmul „Titanic”, care a fost lansat în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. În film există următoarea scenă: atunci când nava se scufunda, un om a încercat să-și găsească un loc în barcă. A dat un teanc de dolari unei alte persoane de care depindea îmbarcarea sa, dar aceea a aruncat banii peste bord. De ce a făcut acest lucru? Pentru că banii nu mai au valoare într-o situație în care totul se pierde, când în treizeci sau patruzeci de minute se va scufunda atât nava, cât și acea persoană căreia i s-a oferit un teanc de dolari.

Toate bogățiile materiale de pe acest pământ au doar o valoare relativă. Ele devin cu adevărat valoroase atunci când le putem împărtăși cu alte persoane. Iar dacă un om trăiește numai pentru sine, gândindu-se doar la cum să păstreze și să înmulțească aceste mijloace materiale, atunci, mai devreme sau mai târziu, i se va cere socoteala. Va fi nevoit să se convingă din propria experiență că nicio bogăție nu-l va salva nici de boală, nici de moarte, nici de încercările sau necazurile pe care Dumnezeu le poate îngădui.

Dacă însă își va folosi averea spre folosul altor oameni, atunci își va face prieteni prin această bogăție. Cu alte cuvinte, va împărți cu alții din tot ceea ce i s-a dat de la Dumnezeu și, astfel, își va face prieteni care, atunci când el va trece în lumea cealaltă, îl vor întâmpina acolo și vor mijloci pentru el înaintea lui Dumnezeu. Despre aceasta ne amintește pilda de astăzi.

Tot astăzi se împlinesc 13 ani de la adormirea Sanctității Sale Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și am rostit rugăciunea de pomenire pentru pururea pomenitul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Am avut ocazia să-l cunosc personal pe Patriarhul Alexei. Pe când eram încă un tânăr ieromonah, am participat la Sinodul Local care l-a ales Patriarh. Mi-am dat votul pentru dânsul și nu pentru altcineva. Ulterior, câțiva ani mai târziu, lucrând la Departamentul pentru Relații Bisericești Externe, am avut ocazia să comunicăm personal. Patriarhul Alexei m-a îndrumat spre slujirea arhierească. M-a ajutat în împrejurările dificile în care m-am aflat la scurt timp după hirotonia întru arhiereu. A fost mereu atent, a știut mereu ce se întâmplă în fiecare dintre eparhiile Bisericii Ortodoxe Ruse, inclusiv în cele îndepărtate. Când am devenit episcop și conduceam episcopiile de Austria și Ungaria, am avut ocazia să-i transmit Preafericitului Părinte Patriarh despre ceea ce se întâmpla acolo, iar dânsul m-a ascultat mereu cu mare atenție și mi-a dat sfaturi.

Ne amintim astăzi de Sanctitatea Sa Patriarhul Alexei ca de o persoană al cărei nume este asociat cu renașterea Bisericii Ruse, care continuă până în prezent. În timpul Patriarhului Alexei, dezvoltarea Bisericii noastre a căpătat viteza pe care o păstrează până acum: sute de biserici sunt construite sau reconstruite în fiecare an – în medie, câte o mie pe an, adică, așa cum spunem, câte trei biserici pe zi. Acest lucru se întâmplă nu pentru că cineva a stabilit o asemenea sarcină: de a mări, pe cât posibil, numărul de biserici, ci pentru că poporul cere acest lucru, pentru că oamenii vor ca bisericile să fie nu numai undeva departe, ci și la câțiva pași de casele lor.

Ne amintim cu dragoste și recunoștință de Sanctitatea Sa Patriarhul Alexei, ca de pesoana sub care a început și a continuat dezvoltarea și renașterea vieții bisericești în întreg spațiul Bisericii Ruse.

Fie ca Domnul să-i facă veșnică pomenire și să-i ierte păcatele cele de voie și cele fără de voie, iar noi vom păstra o amintire plină de recunoștință pentru acest Întâistătător al Bisericii Ruse în inimile noastre.

Tuturor vă urez la mulți ani cu ocazia sărbătorii și Domnul să vă păzească pe toți!”.

Serviciul de comunicare al DRBE

Acțiune:
De sărbătoarea Nașterii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ruse a săvârșit Vecernia Mare în Catedrala Hristos Mântuitorul

07.01.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril: Vom acționa în apărarea Patriarhiei Ierusalimului

07.01.2022

Pastorala de Nașterea Domnului Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii KIRILL

06.01.2022

A fost înființat Exarhatul Patriarhal al Africii

29.12.2021

Întâistătătorii Bisericii Ortodoxe Ruse și Bisericii Ortodoxe din America au avut o convorbire telefonică

29.12.2021

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat lucrările ultimei ședințe a Sfântului Sinod din 2021

29.12.2021

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul aniversării întronizării Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Georgiene

25.12.2021

A fost publicată traducerea în cehă a cărții Sanctității Sale Patriarhul Chiril „Gânduri pentru fiecare zi a anului”

16.12.2021

În ziua de pomenire a Binecredinciosului Cneaz Alexandru Nevski, Întâistătătorul Bisericii Ruse a săvârșit Liturghia în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

06.12.2021

Președintele DRBE a comentat informațiile din presă cu privire la posibilitatea unei întâlniri între Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril și Papa Francisc al Romei

06.12.2021

Mesajul de felicitare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Georgiene, adresat Sanctității Sale Patriarhul Chiril, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani

01.12.2021

Întâlnirea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu ambasadorul României în Rusia

30.11.2021

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk a participat la sărbătorirea a 30 de ani de existență a companiei Lukoil

27.11.2021

Mesajul de felicitare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, adresat Sanctității Sale Patriarhul Chiril, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de viață

26.11.2021

Întâlnirea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu preşedintele Senatului Republicii Kazahstan

25.11.2021

Mitropolitul Ilarion: este nevoie de o decizie sobornicească a Bisericii pentru a recunoaște autenticitatea „rămășițelor din Ekaterinburg”

24.01.2022

Președintele DRBE: într-o situație de confruntare între Rusia și SUA, orice concesie arată disponibilitatea părților de a merge una în întâmpinarea celeilalte

17.01.2022

Mitropolitul Ilarion: esența vieții religioase constă în dragostea față de Dumnezeu

16.01.2022

La cea de-a douăzecea aniversare a hirotoniei sale întru arhiereu, președintele DRBE a oficiat Liturghia în biserica închinată icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”, din Moscova

14.01.2022

Mitropolitul Ilarion: Bisericile vor trebui să ia decizii excepționale

12.01.2022

Președintele DRBE s-a întâlnit cu Întâistătătorul Bisericii Catolice Armene

10.01.2022

Mitropolitul Ilarion i-a înmânat un premiu de stat secretarului DRBE pentru relații inter-ortodoxe

10.01.2022

Mitropolitul Ilarion: Fie ca bucuria venirii în lume a Domnului să fie mereu vie în inimile noastre

09.01.2022

De sărbătoarea Nașterii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ruse a săvârșit Vecernia Mare în Catedrala Hristos Mântuitorul

07.01.2022

Mitropolitul Ilarion: Trebuie făcut totul pentru a păstra prezența creștină în Țara Sfântă

07.01.2022

Mitropolit Ilarion a vorbit despre înființarea Exarhatului Patriarhal al Africii

03.01.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat lucrările ultimei ședințe a Sfântului Sinod din 2021

29.12.2021

Mitropolitul Ilarion: Domnul cheamă la mântuire pe fiecare om, într-o varietate de moduri

27.12.2021

Mitropolitul Ilarion: Patriarhul și Papa vor discuta despre supraviețuirea creștinilor

23.12.2021

Întâlnirea președintelui DRBE cu Papa Francisc al Romei

22.12.2021

Page is available in the following languages
Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب