Pagina principală Știri
„Încercarea Constantinopolului de a introduce auto…

„Încercarea Constantinopolului de a introduce autoritatea papală în Biserica Ortodoxă a dus la divizarea Ortodoxiei universale“

Declarațiile din ce în ce mai insistente din partea reprezentanților Patriarhiei Constantinopolului cu privire la „apropierea” bruscă între Biserica Ortodoxă și biserica Catolică și despre posibilitatea reunirii lor în scurt timp, fac necesară acordarea unei atenții speciale conținutului dialogului ortodox-catolic din ultimele decenii și problemelor care îi despart pe ortodocși și catolici.

Abordând acest subiect în cadrul emisiunii „Biserica și lumea”, preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, a menționat, printre alte probleme de natură dogmatică, problema purcederii Sfântului Duh și cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „care este cinstită în ambele tradiții, dar într-un mod diferit”.

După cum a remarcat Înaltpreasfinția Sa, principala problemă a divizării rămâne autoritatea Papei în cadrul Bisericii: „Nu putem accepta un astfel de model de organizare bisericească, unde va exista un om, considerat infailibil, care va avea putere asupra tuturor Sinoadelor bisericești. Noi spunem că Biserica este Sobornicească și Apostolească. Prin sobornicitate înțelegem ceea ce, în limbajul laic, ar putea fi numit mintea colectivă a Bisericii: la noi, în fiecare Biserică locală, Patriarhul răspunde în fața Sinodului Arhieresc și nu Sinodul Arhieresc în fața Patriarhului”.

Există multe alte momente de dezbinare care s-au acumulat de-a lungul unei istorii aproape milenare de existență separată a ortodocșilor și catolicilor, a subliniat președintele DREB.

„Dezacordurile trebuie evaluate cu multă trezvie și suntem gata să le discutăm în cadrul dialogului dintre ortodocși și catolici, dar nu în contextul unui dialog, care se transformă, de fapt, într-o chestiune de manipulare”, – a spus Mitropolitul Ilarion, constatând că: „Ceea ce a făcut Constantinopolul în dialogul dintre ortodocși și catolici în ultimii ani, a fost o încercare de manipulare a Bisericilor Ortodoxe Locale în vederea recunoașterii unui astfel de model care ar fi permis Patriarhului Constantinopolului să dobândească anumite privilegii exclusiv papale”.

„Din punctul meu de vedere, politica urmată de Constantinopol în acest dialog nu a urmărit realizarea unirii dintre ortodocși și catolici, ci, împumutând modelul catolic, a vizat crearea aceluiași model în Biserica Ortodoxă, – a subliniat președintele DREB. Cu alte cuvinte, a vizat apariția la noi a unui anumit „Papă” infailibil care să ia decizii unilaterale cărora ar fi trebuit să ne supunem cu toții. Slavă lui Dumnezeu, în Biserica noastră Ortodoxă nu a existat așa ceva și cred că nu va exista niciodată”.

După cum a remarcat Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, „această încercare distorsionantă a Constantinopolului de a introduce autoritatea papală în Biserica Ortodoxă a dus deja la divizarea Ortodoxiei universale”.

Serviciul de comunicare al DREB

Acțiune:
Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ședința comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Bisericesc Suprem

28.12.2022

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul zilei onomastice

17.12.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril s-a întâlnit cu președintele Direcției Spirituale a Musulmanilor din Caucaz, Sheikh-ul-Islam Allahshukur Pashazade

07.12.2022

Patriarhul Chril s-a întâlnit cu președintele DRBE, Exarhul Patriarhal al Europei de Vest și vicarul Exarhului

29.11.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chirill s-a întâlnit cu președintele Cubei

22.11.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

13.10.2022

Întâlnirea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu membrii Comisiei pentru dialog între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Coptă

20.09.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

25.08.2022

Convorbirea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu Președintele Kazahstanului

16.08.2022

În ajunul sărbătorii aflării moaștelor Sfântului Serghie de Radonej, Patriarhul Chiril a oficiat slujba de priveghere în Lavra Sfânta Treime a Sfântului Serghie

17.07.2022

Întrunirea comisiei responsabile cu problema statutului eparhiei de Vilnius și Lituania

06.07.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a adresat un cuvânt de bun venit participanților la cel de-al VII-lea Congres Mondial al Compatrioților ruși care trăiesc în străinătate

15.10.2021

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril, adresat Mitropolitului Nifon de Filipopoli, cu ocazia alegerii sale ca membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei

12.10.2021

Condoleanțele Sanctității Sale Patriarhul Chiril pentru victimele incendiului de la un spital din Constanța (România)

04.10.2021

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul aniversării întronizării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României

30.09.2021

Prima reuniune a comitetului de redacție reînnoit al revistei „Biserica și timpul”

28.12.2022

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a prezidat ședința comună a Sfântului Sinod și a Consiliului Bisericesc Suprem

28.12.2022

Întâlnirea președintelui DRBE cu secretarul Misiunii Bisericii Ruse din Ierusalim

23.12.2022

Președintele DRBE a participat la Adunarea Generală a Comisiei Federației Ruse pentru UNESCO

21.12.2022

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a sfințit o icoană pentru Biserica Sfânta Treime din Mongolia

19.12.2022

Președintele DRBE s-a întâlnit cu conducerea Uniunii Ruse a Creștinilor-Baptiști Evanghelici

16.12.2022

Întâlnirea Mitropolitului Antonie de Volokolamsk cu președintele SIPO, S. Stepașin

15.12.2022

La Sofia a fost vernisată expoziția dedicată aniversării a 70 de ani de la înființarea metocului Bisericii Ortodoxe Ruse

09.12.2022

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a vizitat orașul Plovdiv

08.12.2022

Președintele DRBE a vizitat complexul memorial de la Shipka

07.12.2022

Președintele DRBE a participat la sărbătorirea a șaptezeci de ani de la înființarea metocului Bisericii Ortodoxe Ruse din Sofia

06.12.2022

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk și-a început vizita de lucru în Bulgaria

06.12.2022

Mitropolitul Antonie de Volokolamsk a condus festivitățile prilejuite de hramul Bisericii Sfânta Ecaterina din Roma

04.12.2022

Președintele DRBE a participat la ședința Consiliului de Administrație al Fundației pentru Sprijinul și Apărarea drepturilor compatrioților din străinătate

30.11.2022

Patriarhul Chril s-a întâlnit cu președintele DRBE, Exarhul Patriarhal al Europei de Vest și vicarul Exarhului

29.11.2022

Feedback

Câmpurile marcate * trebuie completate obligatoriu

Trimite mesajul
Рус Укр Eng Deu Ελλ Fra Ita Бълг ქარ Срп Rom عرب